Here is a great website where you can find free website templates or buy professional joomla templates online.

Umbre scurte

Print

Marilena Preda Sânc face parte din acea categorie de artiști care înțelege că la originea comunității artistice stau dorința, dorul, harul prin care artistul îi cheamă pe oameni de la starea de barbarie la cea de candidă și tandră civilizație. În viziunea ei arta este o consecință compensatorie a retragerii din istorie a spiritelor harismatice care le cârmuiau oamenilor sufletele așa cum vor fi arătat ele în zorii propriilor sale peisaje cosmice.
Părăsiți de acele duhuri ocrotitoare și creatoare, oamenii se simt nevoiți să caute și să afle în ei înșiși și pentru ei înșiși cârmuire, ocrotire și fericire. Arta nu este, în acest context, în fond, decât un substitut al fericirii acelei vârste de aur, iar artiștii - niște imitatori ai zeilor. Este de înțeles din perspectiva unui asemenea platonism, dintr-o asemenea înțelegere a mitului lui Protagoras, că artistul - iar artistul nostru o face răspicat - respinge în mod limpede isêgoria, trăind cu credința că înțelegerea artistică a lumii le este dată doar unora, din când în când, și de aceea artistul devine acela care întrupează, făurește și le arată celorlalți calea regală. Din această perspectivă și cu un astfel de înțeles ne raportăm la întregul demers artistic și la epistema artistică a Marilenei Preda Sânc ca la un demers sincretic.
Ansamblul operei sale este înțeles de autoare ca un spectacol. Acest spectacol își propune să rescrie istoria în lumea aceasta crepusculară și pentru acest țel artista își caută forța care poate subordona spațiul timpului trăit. În acest spațiu de joc mișcător și de variație liber aleasă a regulilor jocului, autonomia locului se poate regăsi fără a introduce altceva decât regulile spectacolului care fac ca realitatea artei și a vieții, înțelese ca spectacol și ca timp al spectacolului, să își poarte întreaga semnificație în însăși această călătorie. Spectacolul se prezintă ca o ștergere a limitelor eului și ale lumii prin strivirea eului care este hărțuit de prezența-absența lumii și de ștergerea limitelor adevărului și ale falsului prin refularea oricărui adevăr trăit sub prezența reală a falsității prilejuite de organizarea aparenței. Artistul își îndură în acest context docil soarta, își organizează utopic lumea recurgând la tehnici magice, făcând ca pictura, desenul, obiectul, filmul, video performance-ul să fie și să devină reacții iluzorii la această soartă. Utopiile/Cotidiene o fac pe Marilena Preda Sânc să se plaseze și să adopte un punct de vedere exclusiv al actualității și să practice o umanizare a timpului. Timpul ciclic al societăților și al artelor tradiționale devine timp pseudo-ciclic și timp spectacular. Din perspectiva Utopiilor/Cotidiene timpul pseudo-ciclic, consumabil, este timpul spectacular - acesta fiind în sens restrâns un timp al consumului de imagini și, în accepțiunea sa cea mai largă, imagine a consumului de timp.
Ucronia pe care ne-o oferă artista poate deveni un remediu împotriva paraliziei istoriei și a memoriei, a abandonării istoriei ce se ridică pe temelia timpului istoric în care spectacolul se înfățișează și transpare ca o falsă conștiință a timpului. În jocul acestor Utopii/Cotidiene - care sunt altceva decât locul producției tradiționale de teorii - Marilena Preda Sânc ne atrage, prin imaginile pe care ni le propune, în locul unei îndepărtări generale de teorie și a unei subtile recuperări a dimensiunii narative. Cultura nominalistă pe care se bazează utopia liberală a artistei privilegiază povestirile pentru că numai acestea, povestirile cu nexul lor epic, pot pune în relație, în chip semnificativ, prezentul cu trecutul, pe de o parte, și cu viitorul, înțeles ca utopie, pe de alta. Pentru Marilena Preda Sânc, progresul intelectual și moral constă într-o istorie alcătuită din metafora vie și revelatorie, mereu tot mai eficientă. Reînscriind și depășind etapa picturii sale din deceniile nouă și zece - o pictură postmetafizică - artista privilegiază, după intrarea în noul mileniu, acele configurații care duc la o fuziune conștientă a genurilor. Utopia pe care o propune autoarea este o utopie care nu are nevoie să interzică melancolia. Fuziunea genurilor - o știe prea bine Marilena Preda Sânc - este o tendință a istoriei spiritului contemporan căreia autoarea îi împărtășește și îi aplică pe deplin substanța iconică. Faptul că granițele dintre seriile artistice sunt mai permeabile este o tendință a postmodernității cu rădăcini în preromantism și romantism. E aici un refuz al ordinii care se reflectă într-o înclinație de a evita determinările
restrictive și de a-și păstra propria identitate veșnic în suspensie.
Postmodernismul pare și pentru Marilena Preda Sânc a fi conceptul transversal care definește manierismul actual și care, consemnând dispariția sălbaticului și asistând la înflorirea barbariei metropolitane, ne face posibil chipul, portretul unui autor contemporan care se păstrează în zona de frontieră unde se întâlnesc știința și arta și unde se hotărăște ce mai rămâne din artă pentru ca sufletul să își poată recuceri identitatea și substanța. În acest context, caracteristica distinctivă a Marilenei Preda Sânc devine, de-a lungul ultimelor două decenii de creație, bricolajul. O compoziție mereu înnoită din bucăți vechi, un joc alienant cu deja-cunoscutul, o rearanjare, o regrupare, o reordonare: toate acestea sînt elemente ale dispoziției sale sincretice, dar și caracteristicile constructive ale unei logici caleidoscopice.
Iată ivindu-se pentru descrierea noastră câteva înviate teme: raportul dintre urbanism și utopie este atât de evident și de banal și la îndemână încât este suficient să-i amintim numai motivele și principalele aspecte. Această înrudire înscrisă în natura lucrurilor îi leagă pe pictorul urbanist și pe utopist printr-o afinitate psihologică. Acești mari imaginativi au în comun postulatul că oamenii se pot schimba orgnizându-și sau organizându-le spațiul în care se mișcă. O virtute oarecum magică a peisajelor urbane: de la mandalele pe care orice discipol al lui C. G. Jung nu ar pierde ocazia de a le surprinde, până la straniile peisaje urbane ale lui Paul Klee, variațiunile asupra formelor elementare cu care se fac planurile orașelor ideale servesc ca suport, iată, transfigurării desenatorului și pictorului în magician. Labirintul disciplinat al Heliopolis-urilor - acele stranii și hieratice în felul lor desene în alb-negru - Marilenei Preda Sânc are virtutea, fie ea inconștientă, de exorcism și de loc al imaginii proiectate a eului care poartă pecetea simbolurilor fie ale cosmosului, fie ale stilului artistic al epocii, fie ale unor insule pierdute de energii care stau să se ivească în lume dimpreună cu energiile personale ale creatorului lor. Regatele imaginare se erijează, firesc, în chip de lumi paralele, cu cea în care artista trăiește în asemenea grad încât lumea utopică devine produsul unei naturi sui generis fantastice sau filosofice, sau amândouă la un loc, totdeauna revelatoare. Pentru privitor, orașul ideal sau utopic reprezintă cu ușurință o reducție a cosmosului în care astrolatria utopienilor devine o trăsătură frecventă și ușor explicabilă în această perspectivă, amintind orișicui de forma lumii arhetip. Proiectul citadin mărturisește un solid ideal de construcție și regularitate, dând naștere unui peisaj alegoric, unei divergente utopii politice și - de ce nu? - unei maniere de a gândi formele care să aducă prospețime, vis și spectacol social. Alegorismul poetic al Marilenei Preda Sânc, fără a institui și un anume simbolism și fără a se ridica spre sensuri anagogice, este construit pe figuri vizuale (peisajul cosmic, peisajul urban, lumea visului și corpul ca natură expresivă), se oferă ca teritoriu al decodificării retorice. Este clar că din acest punct de vedere fiecare nucleu și câmp tematic se dezvoltă individual. Pansemioza metafizică - uneori prezentă și ea - exclude reprezentările realizate prin figuri. Alegorismul poetic al artistei reprezintă mai ales în video performance o manieră fabuloasă și exaltată de a scruta natura firii omenescului nu prin realismul a ceea ce apare, cât prin ceea ce ar putea sugera. Epistema ei artistică pune față în față o lume a imaginației care fabulează contra unei lumi a formelor care cercetează realul: ca mijloc, fiecare dintre ele fiind de-acum bine definită în propria sferă, lectura alegorică a imaginii și a lumii reprezentate. Dincolo de acestea - a atribui valoare alegorică demersului artistic și guvernează în toate aceste alcătuiri video principiul estetic al concordanței. O altă atitudine predilectă și privilegiată a artistei - ascunsă cu abilitate în video film și în obiecte, instalații și video performance-uri - este alegoria. Deși alegoria este expresie esențială a artelor barocului care și prin aceasta este continuatoare a spiritului dramatic și de teatralitate al artei clasice despre care am atenționat deja, ea trebuie privită din punctul de vedere al alegației și aluziei, dar și al congruenței. Polivalența și pansemioza ce-i sunt proprii sensului alegoric pot fi precizate, transformate într-o afirmație univocă, valabilă prin alegație și aluzie. Pentru tălmăcirea unui element alegoric al filmului ori al unei pânze va fi adesea nevoie să se cerceteze cărui câmp alegoric îi aparține fiecare element al lucrării, ori să se facă o interpretare alegorică globală. Privite ca procesualitate, ca performanță, ca happening și mai puțin ca obiecte de artă, lucrările filmice ale Marilenei Preda Sânc sunt adeseori exemple de intertextualitate, cu frecvente urme de ironie, în care realitatea și ficțiunea se întrepătrund, istoria se distorsionează și se degradează cu ajutorul mijloacelor de informare, iar happening-ul (opera de artă-spectacol bazată pe improvizație) se pierde în polimorfism alegoric. Regimurile imaginarului așa cum ni se înfățișează în majoritatea scrierilor creative ale Marilenei Preda Sânc sunt singura realitate, datorită armoniei și contrapunctului jocurilor sale, dincolo de Daimon sau de Bunul Dumnezeu: un fel de lumină zenitală care face ca obiectele și lumea pe care o configurează artistic Marilena Preda Sânc să aibă umbre scurte.
Arta Marilenei Preda Sânc conține o doză suficientă de idealism magic, de inedit și interesant, de viață ironică și de artă ironică, de postromantism (și aici mă gîndesc la ceea ce urmează după Baudelaire și după Kierkegaard), o experiență directă și experimentală a noilor limbaje, a corespondențelor dintre senzorial și spiritual, conține repertorii ico-nice despre corpul uman ca obiect estetic și despre modalitățile publicului de artă de a înțelege și de a aprecia arta vremii în care trăiește. Arta ei conține, cred, tot ceea ce trebuie să conțină pentru a fi prezentă la propriul său Prezent. Tocmai de aceea, ceea ce va urma va fi surprinzător prin recursul la trecutul care ne așteaptă în viitorul imediat.

Joomla 2.5 Templates designed by InMotion Hosting Reviews